În ce mod alergiile alimentare vă afectează câinele

Publicat de către
minute timp citire

Găsiți hrană care se potrivește nevoilor animalului dvs. de companie

Găsiți hrană care se potrivește nevoilor animalului dvs. de companie

Găsiți hrană care se potrivește nevoilor animalului dvs. de companie

Alergiile nu sunt plăcute pentru nimeni, dar mai ales pentru câinele dvs., care nu vă poate spune ce se întâmplă. Alergiile și intoleranțele alimentare pot fi o adevărată pacoste pentru dvs. și pentru câinele dvs. și pot fi dificil de rezolvat. Denumită, de obicei, „reacție adversă alimentară” sau (RAA), o alergie este un răspuns anormal la un anumit ingredient din alimente. Există două tipuri principale de reacții alimentare adverse: alergiile, în care este implicat sistemul imunitar, și intoleranțele alimentare, care apar fără o componentă imunitară. Alergiile tind să apară ca reacție la componentele proteice ale alimentelor, cum ar fi carnea de vită sau de pui, în timp ce intoleranțele apar ca reacție la alte componente, cum ar fi aditivii.

Care sunt cauzele reacțiilor adverse alimentare, cum ar fi alergiile?

Cele mai frecvente cauze ale alergiilor/intoleranței alimentare la câini sunt sursele de proteine, cum ar fi carnea de vită și de pui, produsele lactate și grâul. Pot trece luni sau ani până când câinele dumneavoastră va dezvolta o sensibilitate sau o intoleranță la un anumit aliment. Cu toate acestea, odată ce acest lucru s-a întâmplat, va exista aproape întotdeauna o reacție negativă la acel aliment.

Alergiile/intoleranța alimentară pot apărea la orice vârstă și pot dura toată viața. Unele rase de câini par mai predispuse să dezvolte alergii/intoleranțe alimentare, inclusiv West Highland White Terrier, Cocker Spaniel și Setter irlandez.

Este câinele meu sensibil la un anumit aliment?

Diagnosticarea alergiilor alimentare specifice la câinele dumneavoastră poate fi dificilă. Cele mai frecvente simptome ale unei alergii/intoleranțe alimentare sunt tulburările digestive, iritațiile pielii sau o combinație a celor două. Leziunile cutanate la câini sunt frecvent localizate pe față, picioare și urechi.

Alergiile alimentare ascund adesea alte boli de piele, și mulți câini au alte alergii în același timp, cum ar fi sensibilitatea la mușcături de purici și atopie. Câinii cu infecții cronice sau recurente ale urechii externe ar trebui să fie, de asemenea, evaluați pentru alergii alimentare.

În cazul în care câinele dumneavoastră are o reacție alimentară adversă, puteți observa unele dintre următoarele semne:

  • Voma și diareea
  • Aspectul de blană neîngrijită
  • Flatulența
  • Scărpinarea frecventă sau căderea părului
  • Pielea roșie, inflamată
  • Problemele cronice ale urechilor
  • Încetinirea creșterii la câinii tineri

IMPORTANT: Unele simptome ale alergiilor alimentare sau ale intoleranței alimentare sunt similare cu cele ale altor afecțiuni grave, prin urmare consultați medicul veterinar dacă observați oricare dintre aceste semne.

Tratament: Importanța alimentației

Principalul obiectiv în gestionarea alergiilor sau a intoleranței alimentare este de a găsi și de a evita ingredientul alimentar responsabil. Metoda cea mai practică și mai precisă este o încercare de eliminare dietetică, care implică eliminarea unui ingredient suspect din alimentele pe care le mănâncă câinele dumneavoastră pentru a vedea dacă simptomele sale se îmbunătățesc. Aveți grijă să eliminați accesul la orice altă mâncare pentru câini, resturi de la masă, recompense, gustări și jucării de mestecat în timp ce izolați cauza problemei.

În cazul în care câinele dumneavoastră suferă de sensibilitate alimentară, este și mai important să îi dați hrana potrivită. Hrana trebuie să fie completă și echilibrată, să conțină cât mai puține ingrediente și aditivi pe bază de proteine.

În cazul în care câinele dumneavoastră are o reacție alergică la o anumită sursă de proteine, medicul veterinar vă poate recomanda o hrană cu proteine special descompuse. Aceste proteine hidrolizate, așa cum sunt numite, sunt prea mici pentru a fi recunoscute de sistemul imunitar al organismului, trecând de radar, ca să spunem așa! O altă abordare pe care medicul veterinar v-ar putea-o recomanda este să îi dați o hrană cu o sursă de proteine care este nouă pentru câinele dumneavoastră, cum ar fi oul, rața, somonul, mielul, carnea de vânat sau peștele alb, în funcție de istoricul alimentar al câinelui dumneavoastră.

Pentru un diagnostic precis și opțiuni de tratament, consultați-vă întotdeauna medicul veterinar și cereți-i să vă recomande cea mai bună hrană pentru sensibilitatea alimentară a câinelui dumneavoastră. Nu încercați niciodată să eliminați pur și simplu ingrediente din dieta câinelui dumneavoastră, deoarece acesta ar putea ajunge cu ușurință la subnutriție.

Întrebări pe care să le adresați medicului veterinar:

  1. Există alimente pe care ar trebui să evit să le dau câinelui meu din cauza alergiilor?
    • Întrebați despre modul în care alimentele pentru oameni pot afecta sănătatea câinelui.
  2. Ați recomanda o anumită hrană pentru alergiile câinelui meu?
    • Întrebați despre nevoile nutriționale speciale pentru câinele dumneavoastră.
    • Cât de mult și cât de des trebuie să hrăniți câinele cu hrana recomandată.
    • Discutați despre ce recompense îi puteți da câinelui împreună cu hrana recomandată.
  3. Cât de repede ar trebui să mă aștept să văd semne de îmbunătățire a stării câinelui meu?
  4. Puteți să-mi oferiți instrucțiuni scrise sau o broșură cu privire la alergiile alimentare/intoleranța alimentară pentru câinele meu?
  5. Care este cea mai bună modalitate (e-mail/telefon) de a vă contacta pe dumneavoastră sau clinica în care lucrați, dacă am întrebări?
    • Întrebați dacă aveți nevoie de o programare ulterioară.
    • Întrebați dacă va fi trimis un e-mail de reamintire sau o notificare.

Revizuit de Dr. Hein Meyer, DVM, PhD, Dipl-ECVIM-CA și Dr. Emma Milne BVSc FRCVS